METODE DIDACTICE INTERACTIVE ȘI METODE DIDACTICE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII/ DEZVOLTARE A GÂNDIRII CRITICE

METODE DIDACTICE INTERACTIVE ȘI METODE DIDACTICE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII/ DEZVOLTARE A GÂNDIRII CRITICE

Ce reprezintă metodele didactice de stimulare a creativității?

·         ,,Metoda didactică : Etimologia termenului “metodă” derivă din combinaţia a două cuvinte greceşti (odos= drum, cale şi metha= spre, către) şi are sensul de “drum către…” sau “cale spre…”. Cu alte cuvinte metoda este drumul către atingerea obiectivelor, îndeplinind astfel un rol polifuncţional (poate simultan sau succesiv să atingă mai multe obiective). Pe baza metodei se prezintă şi vehiculează conţinuturi informaţionale.” (Massari, 2009, p.40)

·         ,,Interactivitatea: presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul micro grupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup.”( https://dexonline.ro/definitie/interactiv ).

·         ,, Metodele interactive : sunt modalităţi moderne de stimulare a  învăţarii şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe.”( Tăranu, 2006, p. 13).

,,Utilizarea metodelor interactive de predare – învăţare în activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv - educativ, având un caracter activ -participativ şi o reală valoare activ – formativă asupra personalităţii elevului.”( Tăranu, 2006, p. 13).

,,Metodologia didactică reprezintă teoria ce are ca scop optimizarea continuă a activităţii didactice, prin definirea, clasificarea şi valorificarea metodelor şi procedeelor didactice în relaţie optimă cu celelalte componente ale procesului de învăţământ. Aceste metode de ultimă generaţie pentru a-şi atinge scopul de optimizare a procesului de învăţare-predare-evaluare trebuie adaptate la contextul specific şcolii româneşti, la cantitatea şi dificultatea conţinuturilor vehiculate, la elementele strategiilor didactice etc.”(Massari, 2009, p.40).

Metode didactice interactive:

,,Brainstorming – ul („asaltul de idei” sau „evaluarea amânată”)

A. Caracterizare succintă

Brainstorming-ul (furtună în creier) este o metodă interactivă de discuţie şi creaţie în grup având ca obiectiv producerea de idei noi şi gasirea celei mai bune solutii pentru o problema de rezolvat, prin participarea membrilor grupului. Metoda a fost dezvoltată de Alexander Osborn (1961).

Scopul demersului metodologic:

• dezvoltarea calitatilor imaginativ-creative;

• stimulează participarea activă şi crează posibilitatea contagiunii ideilor;

• dezvoltă spontaneitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării amânate;

• dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.

B. Procedura de aplicare

Durata optimă a sesiunii este de 20-45 minute.

Profesorul are rolul de animator şi moderator al grupului. În etapa pregatirii brainstormingului,

profesorul:

a. anunţă condiţiile de desfasurare a activitatii:

• se interzic aprecierile critice, ironizarile, cenzurarile,contrazicerile,obstructionarile

• se exprima liber orice idee care-i trece elevului prin minte (pentru a stimula imaginatia)

• se cere producerea unei cantitati cât mai mari de idei

• se încurajeaza asociatiile originale de idei (pentru a afla raspunsul / solutia)

• fiecare participant va emite câte o idee la o interventie

b. desemnează un “secretar” pentru a consemna discret şi exact ideile participanţilor.

c. stabileşte la sfârsitul actiunii un grup de evaluare, compus 2-3 membri. Acestia vor prelucra ideile, le vor ierarhiza functie de valoarea lor, le vor prezenta profesorului, iar la sfârsitul actiunii vor face cunoscut „top”-ul rezultatelor, depunând – eventual – o lista a ideilor si la „banca de idei” a clasei.

C. Variante ale metodei

Se poate organiza cu toată clasa sau doar cu un grup special selectat.

După o perioada de “incubaţie” a ideilor, participanţii se pot reîntîlni într+o sesiune ulterioară pentru valorificarea idelilor.

D. Recomandări

Succesul sesiunii de brainstorming depinde de implicarea elevilor în soluţionarea problemei şi de respectarea condiţiilor tehnice de lucru. Pentru a asigura interesul elevilor faţă de problema în discuţie, expunerea acesteia trebuie facută concis şi clar, cu accent pe necesitatea soluţionării ei. Aşa încât calităţile moderatorului de a anima şi dirija discuţia în sensul dorit sunt foarte importante.”(Tăranu, 2006, p.14).

Metoda acvariului vizează emiterea unui număr cât mai mare de soluţii, de idei. Numele metodei reiese din modul de dispunere a participanţilor în spaţiul destinat dezbaterii, presupune construirea a două cercuri concentrice, cel din interior fiind asemănător cu un acvariu. Etape de utilizare a metodei:

1. înainte de şedinţa propriu-zisă, toţi participanţii vor afla problematica de abordat, fiecare schiţându-şi nişte răspunsuri de principiu, pe care urmează să le susţină.

2. Se constituie două grupuri de participanţi (cel din cercul interior şi cel din cercul exterior) prin liberă

alegere a locurilor pe scaunele dispuse în această formaţie. Mărimea optimă a fiecărui grup este de şapte persoane. Sarcina celor din cercul interior este să dezbată primii problema cu voce tare, ceilalţi având rolul de observatori.

3. Li se comunică regulile de urmat pe timpul dezbaterii: susţinerea unei idei trebuie obligatoriu argumentată; acordul cu un alt vorbitor se susţine cu argumente concrete şi suficiente; la fel, şi dezacordul.

4. Urmează dezbaterea de către grupul din interior, respectiv observarea şi înregistrarea opiniilor şi atitudinilor constatate de către cel din exterior; mai poate participa ca observator şi un cadru didactic (altul decât animatorul activităţii). Timpul maxim pentru această dezbaterea va fi de 8-10 minute.

5. Se inversează rolurile: grupul exterior va prelua dezbaterea şi locul celui din interior şi invers, pentru alte 8-10 minute. În urma dezbaterii trebuie să rezulte, pentru ambele grupuri, achiziţii atât în plan informaţional cât şi în repertoriul atitudinal.

Unii autori o încadrează ca metodă interactivă de sine stătătoare, însă noi o considerăm o variantă a dezbaterii, singura diferenţă constând în modul de dispunere a participanţilor.” (Massari, 2009, p.55)

Metode didactice de stimulare a creativității

          ,,Metoda Pălăriilor gânditoare (Thinking hats). Copiii se împart în şase grupe (pentru şase pălării). Ei pot juca şi câte şase într-o singură grupă. Împărţirea elevilor depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important însă ca materialul didactic să fie bogat, iar cele şase pălării să fie colorate pentru a-i atrage pe elevi. Ca mijloace vor fi folosite şase pălării „gânditoare”, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru. Participanţii sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Fiecare culoare reprezintă un rol.

Pălăria albastră reprezintă liderul, managerul, cel ce conduce jocul; şi este responsabil cu controlul demersurilor desfăşurate.

Pălăria albă reprezintă povestitorul, cel ce redă pe scurt conţinutul textului şi manifestă o atitudine neutră, obiectivă, concentrată pe fapte, obiective şi imagini clare.

Pălăria roşie reprezintă psihologul care îşi exprimă sentimentele faţă de personajele întâlnite, este cel care dă frâu liber imaginaţiei şi sentimentelor.

Pălăria neagră este criticul, concentrat pe aprecierea negativă/pesimistă a lucrurilor, care se exprimă prudent, avertizează şi judecă.

Pălăria verde reprezintă gânditorul, care oferă soluţii alternative, exprimă idei noi, stimulând gândirea creativă.

Pălăria galbenă este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, creează finalul şi oferă o perspectivă pozitivă şi constructivă.

Dintre avantajele metodei, amintim: angajarea profundă a tuturor forţele psihice de cunoaştere, dezvoltarea gândirii critice, manifestarea empatiei faţă de anumite personaje etc.” (Massari, 2009, p.57)

Simularea (Jocul de rol)

Este o metodă care constă în provocarea unei discuții plecând de la un joc dramatic pe o problemă cu incidență directă asupra unui subiect ales. Subiectul ,,de jucat” trebuie să fie familiar elevilor, să fie extras din viața lor curentă( de pildă, un copil care nu-și ascultă părinții sau în situația unui logodnic care-și acuză logodnica de infidelitate). Se cer unor membri ai clasei să joace rolurile respective, improvizând o scenă de conflict (părinți - copii, logodnic - logodnică), iar membrii grupului vor ,, interveni” precum atenuarea sau stingerea ,,conflictului”. Trebuie precizat că scenariul va fi spontan, și nu premeditat, creând premisa unei exprimări sincere, deschise, naturale a copiilor cu privire la problema atinsă. Jocul propriu-zis nu trebuie să dureze mai mult de cinci sau zece minute, după care vor urma intervențiile și comentariile ,,spectatorilor”. Jocul de roluri ( pe aceeași temă) poate fi reluat la sfârșitul ședinței, dar ținându-se cont de sugestiile - de atenuare și de stingere ale conflictelor - emise de elevii participanți.

După cum precizează specialiștii, jocul de rol conduce la realizarea următoarelor obiective:

-          Dezvoltarea empatiei și capacității de înțelegere a opiniilor, trăirilor și aspirațiilor altora;

-          Stimularea aptitudinii de a surprinde, înțelege și evalua orientările valorice ale partenerilor de interacțiune;

-          Formarea experienței și competenței de a rezolva situațiile problematice dificile;

-          Verificarea corectitudinii comporamentelor formate și destrămarea celor greșite învățate etc.( cf. Ionescu, Radu, 1995, p.178 apud Cucoș, 2006, p. 299).

Jocul de rol presupune empatie, inteligenta, organizare creativă, maturitate, atenție, abilități în rezolvarea problemelor, orientare în realitate, capacitatea de a intra în contact și de a crea relații cu ceilalți, imaginație.” (Cucoș, 2006, p. 299)

Referințe bibliografice:                                                                                                   

- Cucoş, Constantin, Pedagogie-Ediţia a II-a revăzută şi adăugită,  Editura Polirom, Iaşi, 2006.

- Massari, Gianina-Ana, Teoria şi metodologia instruirii, Editura Polirom, Iaşi, 2009.

- Țăranu, Adela Mihaela, Pedagogi, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.