Forme de organizare a procesului instructiv-educativ. Învățarea dincolo de clasă/ outdoor education. Planul educațional individualizat

Forme de organizare a procesului instructiv-educativ.  Învățarea dincolo de clasă/ outdoor education. Planul educațional individualizat

„Formele de organizare a procesului de instruire sunt structuri desfăşurate într-un cadru organizat, în instituţii specializate, prin intermediul cărora se realizează concret activitatea de predare-învăţare-evaluare.

În literatura domeniului, principalul criteriu identificat pentru stabilirea formelor de organizare a procesului de învăţământ îl constituie relaţia profesor-elev. I. T. Radu (1990) structurează formele de organizare a instruirii şi după alte criterii, cum ar fi:

·         modalitatea de grupare a elevilor,

·         organizarea conţinutului instruirii,

·         structura programului de activităţi,

·         trecerea de la o etapă de şcolaritate la alta (unităţi de timp, ani, semestre, trimestre).

Raportându-ne la elementele dominante din perspectiva unui management instrucţional, se pot structura câteva criterii de organizare a instruirii:

o mediul de desfăşurare: curricular sau extracurricular;

o perioada de desfăşurare: an, semestru, trimestru, lună, săptămână, zi;

o organizarea conţinutului;

o tipul de sarcină: comună sau diferenţiată (cantitativ/calitativ);

o modalitatea de dirijare a instruirii: colectivă, semiindependentă, diferenţiată sau independentă;

o timpul de instruire: egal sau diferenţiat;

o stilul de învăţare al elevilor: inductiv; deductiv sau practic;

o tipul de motivaţie: extrinsecă sau intrinsecă.

o tipul de relaţie profesor-elev.

În literatura domeniului se disting două categorii: formele didactice şi cele  extradidactice.

A. Formele didactice sunt riguros concepute de către cadrul didactic pe baza programei şcolare aferente fiecărei discipline, sunt prevăzute în orarul clasei/şcolii şi sunt conduse de către cadrul didactic care trebuie să evalueze rezultatele elevilor pentru fiecare activitate desfăşurată. Dintre formele didactice amintim: lecţia, excursia didactică, activitatea practică cu caracter didactic, activitatea didactică în cabinete de specialitate etc. D. Potolea (1989) abordează triadic problema diversificării modalităţilor şi a structurilor organizatorice în şcoală:

1) diversificare instituţională ce se poate realiza

a) prin diversificarea studiilor pe filieră teoretică, profesională sau vocaţională sau la nivel intern al instituţiei şcolare (cursuri opţionale) sau

b) prin schimbarea structurii clasei de elevi: clase de nivel; grupe de nivel sau clase speciale;

2) diversificare curriculară, gen învăţământ modular;

3) diversificare procesuală prin individualizarea instruirii la nivelul clasei de elevi.

Majoritatea specialiştilor domeniului structurează modurile de organizare a procesului de instruire sub trei forme:

1. organizare frontală: utilizează strategiile axate pe metodele expunerii şi conversaţiei, iar suportul de iniţiere, instrumentele, sarcinile de lucru şi timpul sunt comune pentru toţi elevii;

2. organizare grupală: presupune organizarea elevilor (de la doi la mai mulţi elevi) pe echipe, în funcţie de anumite criterii; astfel, rezultă: grupare omogenă (elevii au aceleaşi interese, capacităţi şi abilităţi, rezultate şcolare comune şi dispun de sarcini de instruire distribuite diferenţiat; timp neuniform de rezolvare a sarcinilor şi de îndrumarea permanentă a cadrului didactic) şi grupare eterogenă (elevii manifestă interese, capacităţi şi abilităţi variate, au rezultate şcolare diverse şi sarcini de instruire comune sau diferenţiate ca dificultate şi conţinut;

3. organizare individuală: se elaborează sarcini de instruire în concordanţă cu nevoile şi posibilităţile fiecărui elev.

B. Formele extradidactice au un caracter opţional de desfăşurare, pot fi propuse şi de către ceilalţi actori (elev, familie, autoritate instituţională, factori locali de decizie etc.), conţinutul informaţional este mult mai flexibil, nu ţine cont, neapărat, de programa şcolară, iar evaluarea prin notă poate fi eliminată. Acestea se pot desfăşura fie în cadrul şcolii (cercurile pe materii, activităţile educative adiacente lecţiilor), fie în afara şcolii, organizate de alte instituţii decât şcoala, cum ar fi: cercurile tehnice, artistice, ştiinţifice, taberele de pregătire a elevilor cu capacităţi intelectuale peste medie, acţiunile cu caracter educativ general. “ (Massari, 2012, p. 63-65)

Aşa după cum am arătat mai sus, lecţia este forma fundamentală de organizare a procesului didactic. Trebuie, însă, subliniat faptul că datorită complexităţii procesului didactic, lecţia nu este singura formă de organizare a acestuia, există numeroase alte forme complementare ei.  În literatura de specialitate sunt puse în act numeroase clasificări ale acestor forme complementare lecţiei, după diverse criterii. Noi, vom prezenta mai jos clasificarea realizată de profesorul Jinga, fiind convinşi că este în conformitate şi cu punctul nostru de vedere.

Activităţi didactice desfăşurate în şcoală (în afara clasei)	Activităţi desfăşurate în afara şcolii (extraşcolare)
Activităţi desfăşurate de colectivul didactic al şcolii: • consultaţii; • meditaţii; • cercuri pe materii; • şezători literare; • jocuri şi concursuri şcolare; • serbări şcolare; • cenacluri; • întâlniri cu personalităţi din diverse domenii.	• excursii şi vizite didactice; • activităţi cultural – distractive; • vizionări de spectacole, filme tematice etc.
Activităţi organizate de instituţii în afara şcolii: • brigăzi cultural – educative; • acţiuni de educaţie sanitară, rutieră etc. • vizionări de spectacole etc.	• tabere naţionale, judeţene, de documentare şi creaţie; • manifestări cultural – educative în biblioteci, muzee, case ale tineretului; • excursii şi drumeţii; • emisiuni radio şi TV etc.

În funcţie de legătura lor cu procesul didactic desfăşurat în clasă aceste activităţi pot fi organizate în trei momente diferite:

1. la începutul unei teme sau capitol din programa şcolară – având rol introductiv, de a familiariza educabilul cu tema ce urmează a fi dezbătută în clasă;

2. în prelungirea lecţiei –  cu rol de consolidare sau / şi aplicare a cunoştinţelor însuşite prin procesul didactic desfăşurat la clasă;

3. finale sau de încheiere – pentru îmbogăţirea şi valorificarea cunoştinţelor însuşite în lecţie.

Exemplificare activități outdoor:

„Excursii şi drumeţii organizate în toate anotimpurile, prilej minunat de a admira natura în ipostaze diferite, de a cunoaşte transformările suferite, impactul omului asupra sa, dar şi ocazie de a participa la acţiuni de ecologizare. De fiecare dată, aceste activităţi au fost minuţios pregătite, copiii întorcându-se mai bogaţi sufleteşte. Şi aici au fost alături de noi familiile, societăţile comerciale cu care avem parteneriate şi care au sponsorizat o parte a costurilor.

Excursia tematică ”La Ocne”, la Salinele de la Ocnele Mari.
Excursia a fost doar pretextul pentru desfăşurarea unor activităţi outdoor, precum: vizitarea Mânăstirii Hurez, cunoaşterea locului de unde s-a extras sarea şi a modalităţilor de extracţie mai vechi şi mai noi; cunoaşterea unor terapii naturiste practicate în salină; jocuri de echipă de perspicacitate pentru copii şi părinţi.

Atelierul de creaţie “Fantezie şi culoare”, care a permis tuturor participanţilor să se exprime prin experimentarea unor tehnici diverse, cum ar fi desenul, picture, modelajul sau colajul, dar mai ales, să-şi dezvolte imaginaţia prin tratarea creativă a tematicii. Discuţia ulteriară, pe marginea lucărilor realizate de copii, constituie un element esenţial al atelierului, deoarece sunt învăţaţi să-şi depăşească concentrarea, atenţia li interesul strict pentru propria creaţi şi sunt îndemnaţi să analizeze şi să aprecieze şi celelalte realizări, ale colegilor. Sunt susţinuţi  să-şi explice opţiunile personale în privinţa “evaluării artistice” a celorlalte lucrări şi să caute argument prin care să-şi susţină sau să-şi justifice opinia.

”Parcul nostru ca o floare!” – activitate de igienizare a parcului din apropierea grădiniţei. Preşcolarii, înarmaţi cu saci menajeri, mănuşi de unică folosinţă, după o discuţie prealabilă, au înţeles necesitatea menţinerii curăţeniei în parcul în care ei se joacă zilnic, şi astfel au participat la igienizarea acestuia, iar la sfârşit, au simţit o mare  bucurie  văzând rezultatele muncii lor. Acţiunea a continuat prin organizarea în parcul curat a unor jocuri distractive şi sportive de echipă.

Prin toate activităţile desfăşurate, s-au constatat următoarele beneficii directe:

§  acest tip de educaţie o completează pe cea formală;

§  socializare;

§  educare pentru o viaţă sănătoasă;

§  participanţii sunt  puşi în situaţia de a-şi cunoaşte şi chiar de a-şi depăşi propriile limite;

§  trăirea de experienţe inedite în mijlocul naturii;

§  creşterea stimei de sine;

§  creşterea disponibilităţii spre comunicarea cu părinţii;

§  dezvoltarea personală şi la creşterea şanselor de integrare socială a acestora

§  gestionarea fricii de vorbit şi acţionat în public;

§  înţelegerea, acceptarea şi respectarea regulilor prezente în familie şi societate,      îmbunătăţirea performanţelor şcolare,  descoperirea aptitudinilor şi talentelor;

§  creşterea încrederii în sine, capacitatea de a se integra rapid într-un grup de copii cu aceiaşi vârstă,  dezvoltarea aptitudinilor de leader;

§  trezesc interesul de a participa la sarcini noi şi complexe;

§  îi încurajează să nu se sperie de situații imprevizibile și să găsească cea mai bună soluție;

§  dezvoltă abilitățile de comunicare fiind orientați către cooperare şi colaborare, fără de care nu poate fi atins obiectivul comun al echipei;

• copiii învață să recunoască meritele celorlalți, să le respecte ideile, sentimentele și nevoile, îi ajută să învețe din greşeli; nu exista eșec ci doar feed-back la sfârşitul unei activităţi outdoor.” (http://iteach.ro/experientedidactice/activitati-outdoor-in-gradinite-exemple)

           „Planul educaţional individualizat (PEI) este un instrument de organizare și realizare coordonată, coerentă a procesului educațional pentru copilul cu cerințe educaționale speciale (CES).

Abordarea individualizată a necesităţilor copilului pornește de la potenţialul actual de dezvoltare psihică, fi zică, socială și nivelul de dezvoltare a abilităţilor motorii, intelectuale, școlare etc. Elaborarea PEI se bazează pe o evaluare complexă a punctelor forte, a intereselor şi necesităților elevului. În acest context, PEI are drept scop asigurarea progresului în dezvoltarea copilului (pe domeniile emoțional, motor, cognitiv, verbal, social), în funcție de potențialul acestuia, identifi cînd strategii, resurse, tehnologii, servicii care vor facilita progresul.” (http://ise.page.md/uploads/files/1401097910_planul-educational.pdf)

„Planul de învăţămînt – reprezintă un document şcolar, care este realizat de o instituţie de învăţămînt, şi are ca scop orientarea proceselor de predare-învăţare. Planul de învăţămînt este un document obligatoriu şi determină următoarele elemente:

- disciplinele şcolare, care se vor studia şi treptele acestora în ierarhia anilor de învăţămînt;

- numărul de ore încadrate pe săptămînă, pe an, pentru fiecare disciplină în parte;

- structura anului şcolar: intervalul de timp dedicat procesului de învăţare, a vacanţelor, examenelor.

Planul de învăţămînt, avînd caracter unitar, determină o pregătire uniformă, în plan educativ a tuturor instituţiilor de învăţămînt. în acest plan sunt sintetizate moduri de transformare a valorilor culturale în sarcini educative, ce îşi au rostul în diverse discipline şcolare, poziţia lor în cadrul general al disciplinelor.

Amplasarea, ordinea disciplinelor este determinată de complexitatea domeniilor, în care operează aceste discipline, diferenţa de vîrstă a elevilor, cerinţele actuale ale comunităţii. Ordinea disciplinelor pe ani, este caracterizată prin viziuni globale despre existenţă, prin eliminarea golurilor, cauzate prin aplicarea metodele clasice de învăţămînt.” (http://www.educativ.info/licee/prod.html )

Glosar

COMPREHENSIÚNE s. f. 1. Capacitate de a pătrunde, de a înțelege ceva; înțelegere, pătrundere. (https://dexonline.ro/comprehensiune)

DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu.( https://dexonline.ro/deprindere)

INTERACTÍV, -Ă, interactívi, -e, adj. Referitor la interacțiune, cu caracter de interacțiune. ♦ (Despre regimul de lucru al unui sistem de calcul) Caracterizat prin împărțirea facilităților de calcul între mai mulți utilizatori, aflați în interacțiune permanentă cu sistemul. (< engl. interactive) (https://dexonline.ro/definitie/interactiv)

ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. (https://dexonline.ro/definitie/învățământ)

METÓDĂ, metode, s. f. 1. Mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective. ◊ Loc. adv. Cu metodă = metodic, sistematic. 2. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop; metodologie (4). ♦ Manieră de a proceda. 3. Manual care cuprinde reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli și principii. (https://dexonline.ro/definitie/metodă)

MIJLOC 1. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit de ei. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. (https://dexonline.ro/definitie/mijloc)

PERCÉPȚIE, percepții, s. f. 1. Proces psihic de cunoaștere senzorială, prin care obiectele și fenomenele sunt reflectate ca întregi; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere.( https://dexonline.ro/perceptie)

PSIHOMOTÓR, -OÁRE, psihomotori, -oare, adj. Care se referă la funcțiile motrice realizate prin activitatea nervoasă superioară; determinat de aceste funcții.( https://dexonline.ro/psihomotor)

STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare. (https://dexonline.ro/definitie/stimulare)

STRATEGÍE  Arta de a folosi cu dibăcie toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă. (https://dexonline.ro/definitie/strategie)

Bibliografie:

- Cucoș, Constantin, “Pedagogie”, ediția a II-a, editura Polirom, Iași, 2002.

- Massari, Gianina-Ana, “Teoria și metodologia instruirii”, editura Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2013;

https://dexonline.ro/

http://iteach.ro/experientedidactice/activitati-outdoor-in-gradinite-exemple

http://ise.page.md/uploads/files/1401097910_planul-educational.pdf

http://www.educativ.info/licee/prod.html